Narcisa Lecușanu și-a lansat cartea autobiografică la Iași, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Discurs cu lacrimi în ochi al fostei mari handbaliste

Narcisa Lecușanu și-a lansat cartea autobiografică la Iași, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Discurs cu lacrimi în ochi al fostei mari handbaliste
  • Publicat:

Fosta mare handbalistă Narcisa Lecușanu și-a lansat, marți, și la Iași, cartea autobiografică ”Povestea vieții mele”. Evenimentul a avut loc în Sala Senatului a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar fosta mare sportivă, acum membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal, a avut alături la lansare nu doar oameni de sport – foste colege sau antrenori, ci și personalități ale mediului academic.

Vădit emoționată după cuvintele frumoase adresate de către antevorbitori, Narcisa a avut lacrimi în ochi în multe momente ale discursului său. Și și-a stăpânit cu greu emoțiile atunci când a vorbit despre copilărie și despre părinții săi.

„Dragii mei, m-am emoționat. Aveam pregătit un speech, dar mă emoționează prezența fostelor mele colege aici. Veți descoperi foarte multe despre mine în carte, nu doar ca jucător, ci ca om. Foarte greu mi-a fost să scriu despre copilărie, și pentru că nu-mi mai aduc aminte de foarte multe, nu pentru că a fost grea. A fost grea, dar a fost frumoasă copilăria. Provin dintr-o familie cu cinci copii, cu doi părinți surdomuți.

Dumnezeu să-l odihnească pe tata, care nu mai este printre noi. Ar fi fost mândru să fie prezent lângă mine. În ultimii ani i-am avut mereu lângă mine, cât am jucat la Vâlcea. După ce am revenit în țară i-am luat efectiv lângă mine. Mi-a fost dor de ei și vreau să vă spun că merită să ne prețuim părinții până în ultima clipă. Indiferent de cât de bătrâni sunt, urâcioși câteodată, dar totodată trebuie să-i iubim fantastic”, a spus Narcisa cu lacrimi în ochi.

Cum a fost convinsă să scrie cartea

Fosta mare handbalistă a României a explicat cum a fost convinsă să scrie cartea.

„Nu mi-a fost ușor să scriu despre mine și îi mulțumesc scriitoarei Mariana Gorczyca, care cunoaște foarte bine handbalul. Am refuzat-o de foarte multe ori pe Mariana, până într-o zi. I-am spus OK, hai să vedem ce pot să spun. Mi-a zis cum începem, hai că suntem în preajma Crăciunului, scrie cum a fost Crăciunul tău în familie. Și m-am gândit la vestita pungă de la fabrică unde lucrau mama și tata. Fiecare avea câte o punguță pentru copiii lui de acasă. Așa era Crăciunul. Și ne adunam la lumânare și îl așteptam pe Moșul. I-am trimis povestea Marianei și mi-a spus că sunt un mic Creangă”, a povestit Narcisa Lecușanu, care s-a revăzut la Iași cu fostele handbaliste Lenuța Lupan sau Beatrice Abălașei, precum și cu antrenorii Jean Lupan și Cornel Bădulescu.

„Mă emoționează foarte mult prezența fostelor mele colege, fete cu care eu am jucat, am fost adversare și mai târziu pe la echipa națională le-am întâlnit și am făcut echipă. Este aici și domnul profesor Jean Lupan, cu care am crescut și l-am avut la echipa națională de junioare, și îi mulțumesc din suflet că și el a pus o mică fărâmitură la piramida caracterului meu. Pentru că înainte de toate vreau să spun că învăț în continuare să rămân om, nu doar fostă mare handbalistă. E relativ fost mare handbalistă, dar pentru mine e fundamental să rămâi om. Să ajut, să rezonez, să empatizez cu oamenii atunci când au nevoie”.

Discursul Narcei Lecușanu a emoționat publicul evenimentului în care și-a lansat cartea autobiografică

După 30 de ani…

La eveniment au participat conf. univ. dr. Florin Brînză, prorector al UAIC, prof. univ. dr. Beatrice Abălașei, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UAIC Iași, fostă handbalistă, precum și reputatul om de televiziune Vasile Arhire, coordonator TVR Iași.

„După 30 de ani ne întâlnim aici cu un om minunat, cu Narcisa Lecușanu, un om care transformă inspirația în informație și informația în inspirație. Un om cu care am petrecut momente minunate într-o lume dinamică, schimbătoare, plină de sacrificii, un univers care ne-a definit într-un final. Am plecat ca adverasare, am ajuns coechipiere și astăzi suntem prietene așa cum numai sportul poate să o facă”, a declarat Beatrice Abălașei, fostă mare handbalistă a Iașiului, acum decan al FEFS.

La rândul său, Vasile Arhire a lăudat inițiativa Narcisei: „Este o carte palpitantă, o carte dramatică în unele momente, pe care greu o lași din mână. Dramatismul și emoția care domină acest volum se datorează și sincerității ei. Este un om sincer, povestește viața ei de handbalistă până la nivelul acesta la care a ajuns, cu multă sinceritate, și fără să ascundă mare lucru. Narcisa Lecușanu are chiar har de povestitor. Ea reușește să transmită emoție către cititor. La fiecare capitol are ceva de spus care te ține în priză”.

„Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași este bucuroasă și onorată să găzduiască această manifestare cu tente multiple, culturale, științifice și sportive. Este minunat că un reprezentant de marcă al lumii sportive, o campioană, vine astăzi în cadrul Universtății și prezintă experiența pe care a câștigat-o în domeniul sportiv”, a declarat și conf. univ. dr. Florin Brînză.

La eveniment a luat cuvântul și fostul selecționer Cornel Bădulescu, care a amintit de un moment din trecut în care Narcisa Lecușanu l-a ajutat, pe când juca în Germania, la Borussia Dortmund, cu o casetă a echipei Buxtehuder.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×